Atelier gratuit despre conturi și plăți online

Atelier gratuit despre conturi și plăți online
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” organizează, cu sprijinul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, o nouă sesiune practică dedicată utilizării serviciilor digitale.

Evenimentul va avea loc vineri, 15 mai, de la ora 10.30, la sediul C.A.R. Pensionari din strada Domnească nr. 53.

Tema întâlnirii este „Conturi și plăți online pentru utilități”, participanții urmând să afle informații utile despre folosirea conturilor de utilizator ale operatorilor de telefonie mobilă, crearea și administrarea conturilor pe platforma operatorului regional de apă și canalizare, dar și despre alte aplicații de utilități publice utilizate frecvent.

Organizatorii spun că atelierul își propune să-i ajute pe participanți să economisească timp și să efectueze mai ușor plăți de la distanță, folosind instrumente digitale accesibile. Sesiunea este destinată în special persoanelor vârstnice interesate să își dezvolte competențele digitale și să utilizeze în siguranță serviciile online.

Citit 1197 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Mai 2026 18:18

1 comentariu

  • postat de @florin
    Sâmbătă, 16 Mai 2026 08:48
    86.124.200.***
    Lăsați-i în pace cu tik-tok și duamna anca.Ce să digitalizezi la fostul om al muncii,căruia i s-a dat o viață întreagă?Trimiteți-i să pună mâna pe o carte,poate le-a fost viața grea și nu au avut timp
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.