Vineri, 13 octombrie, zi cu ghinion pentru un gălățean care a sfidat legea și s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere. Omul a picat în plasa oamenilor legii de la Secția 2 Poliție Galați, care l-au oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, din Galați. Astfel polițiștii au constatat că gălățeanul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „La testarea alcoolscop și la cea pentru consumul de substanțe interzise rezultatele au fost negative, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, agent șef principal Ciprian Stoica.
La volan fără permis de conducere Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Bucureștean cu permisul suspendat, oprit la Frontiera Oancea Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea UPDATE. Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi Se caută șoferi pentru ambulanță la Galați, Tecuci și Ivești
Mai multe din această categorie:

