UTILE (3386)
Categoriile copii
PUBLICITATE (4)
MICA PUBLICITATE

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.
Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.
Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.
Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.
www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.
Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.
Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 
Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.
Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.![]()
Vezi articole ...
1456 - Încetează din viaţă IANCU de HUNEDOARA (n. 1407), răpus de ciumă, în tabăra de la Zemun, de lângă Belgrad.
1837 - Se naște MARIE FRANCOIS SADI CARNOT (m. 1894), om de stat francez, al 4-lea președinte al Republicii Franceze.
1900 - Se naște ȘTEFAN LUPAȘCU (LUPASCO) (m. 1988), filosof român stabilit în Franța.
1930 - Se naşte TEODOR MAZILU (m. 1980), prozator, dramaturg, publicist.
1939 - Încetează din viață JEAN BUGATTI (n. 1909), designer auto și inginer de testare germano-francez.
1949 - Se naşte VETA BIRIŞ, interpretă de muzică populară.
1952 - Se naşte HARRY TAVITIAN, compozitor, pianist, interpret de jazz.
1961 - Încetează din viaţă ION BARBU [DAN BARBILIAN] (n. 1897), poet, matematician de prestigiu, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1973 - Se dezveleşte, la Braşov, statuia lui George Bariţiu, operă a sculptorului Nicolae Enea.
1978 - Este pusă în funcţiune telecabina Buşteni - cabana Babele, cu un traseu de 4.350 de metri [cel mai lung din ţară], la o diferenţă de nivel de 1.237 de metri.
1982 - Încetează din viaţă TOM DRAKE (n. 1918), actor american.
1984 - Încetează din viaţă VIRGIL MAZILESCU (n. 1942), poet, traducător.
1985 - Se naşte, la Galaţi, ADINA MEIROŞU, handbalistă, care a debutat la Clubul Sportiv Şcolar din Galaţi şi a activat în cadrul Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu-Vâlcea, dublă câştigătoare a Ligii Naţionale de Handbal, câştigătoare a Cupei României şi a Supercupei României.
2009 - Încetează din viaţă VALERIU LAZAROV (n. 1935), realizator de emisiuni tv.
2014 - Încetează din viaţă ROBIN WILLIAMS (n. 1950), actor american, laureat cu Premiul Oscar.
1826 - Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a hotărât ridicarea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Aici, din anul 1889, se află moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
1861 - Se naşte WILLIAM BATESON (m. 1926), biolog britanic. A fondat şi denumit ştiinţa geneticii.
1870 - Are loc, la Ploieşti, mişcarea "republicană" antimonarhică, înfiinţată şi condusă de Candiano Popescu, la care participă şi I.L. Caragiale.
1875 - Se naşte CONSTANTIN GIURESCU (m. 1918), istoric, membru al Academiei Române.
1897 - Încetează din viaţă VICTOR MEYER (n. 1848), chimist german. A inventat un aparat pentru determinarea densităţii vaporilor, care-i poartă numele.
1907 - Se naşte GHEORGHE CARTIANU (m. 1982), inginer, membru al Academiei Române, laureat cu Premiul Academiei Române.
1936 - Se naşte MARIA PETRA (m. 2011), poetă, ziaristă, publicistă, pedagog, membră a Societăţii Scriitorilor "C. Negri" din Galaţi.
1937 - Se naşte DUSTIN HOFFMAN, actor american, laureat cu două premii Oscar.
1939 - Încetează din viaţă GEORGE MIHAIL ZAMFIRESCU (n. 1898), prozator, dramaturg, eseist.
1949 - Încetează din viaţă SCARLAT CANTACUZINO (n. 1874), poet, eseist român de origine franceză.
1982 - Încetează din viaţă BORIS CARAGEA (n. 1906), sculptor, membru corespondent al Academiei Române.
1983 - Încetează din viaţă EMANOIL PETRUŢ (n. 1932), actor de teatru şi film.
1993 - Se naşte, în Galați, ANAMARIA BERDILĂ, jucătoare de volei care a reușit în cariera sa un palmares impresionant. Asistent universitar dr. Anamaria Berdilă predă la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Galați.
2005 - Încetează din viaţă GHEORGHE COMAN (n. 1925), sculptor, laureat cu mai multe premii.
2022 - Încetează din viață OLIVIA NEWTON-JOHN (n. 1948), solistă vocală, actriță australiană.
1598 - Se naşte GEORG STIERNHIELM (m. 1672), scriitor suedez, "părintele poeziei suedeze".
1779 - Se naşte KARL RITTER (m. 1858), om de ştiinţă, considerat fondatorul geografiei moderne.
1782 - Încetează din viaţă ANDREAS MARGGRAF (n. 1709), chimist german. A descoperit prezenţa zahărului în sfecla de zahăr şi l-a izolat la scară experimentală, punând bazele industriei europene de zahăr extras din sfeclă.
1783 - Se naşte JOHN HEATHCOAT (m. 1861), inventator britanic. A inventat maşina de confecţionat dantelă.
1876 - Se naşte MATA HARI (m. 1917), dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial.
1903 - Se naște SEYMOUR LOUIS BAZETT LEAKEY (m. 1972), antropolog englez ale cărui descoperiri au adus contribuții esențiale la teza evoluției umane.
1911 - Încetează din viață BADEA CÂRȚAN (n. 1849), țăran român, luptător pentru independența românilor din Transilvania.
1941 - Încetează din viaţă RABINDRANATH TAGORE (n. 1861), filosof, poet, eseist, pictor indian, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).
1957 - Încetează din viaţă OLIVER HARDY (n. 1892), actor american (Bran, din celebrul cuplu comic, alături de Stan).
1966 - Se naşte JIMMY WALES, informatician, om de afaceri american. Împreună cu Larry Sanger, a fondat Wikipedia.
1869 - Se naşte LEON CANTACUZINO (m. 1923), urmaș al familiei Cantacuzino din Moldova, deputat în Parlamentul României din partea Colegiului I Covurlui; o parte din impresionanta bibliotecă a familiei Cantacuzino de la Băleni se află în patrimoniul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați.
1975 - Se naşte CHARLIZE THERON, actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar.
2001 - Încetează din viaţă CORNELIU SAVA (n. 1921), bas și solist de operă român, unul dintre artiștii „întemeietori” ai Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.
2007 - Este pusă în funcţiune Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă.
2018 - Încetează din viață DUMITRU FĂRCAȘ (n. 1938), taragotist de muzică populară.
1660 - Încetează din viaţă DIEGO RODRIGUEZ de SILVA Y VELAZQUEZ (n. 1599), pictor spaniol.
1766 - Se naşte WILLIAM HYDE WOLLASTON (m. 1828), medic, chimist britanic. A descoperit (în 1803) elementele paladiu şi radiu.
1867 - Se înfiinţează Biblioteca Academiei Române.
1881 - Se naşte ALEXANDER FLEMING (m. 1955), medic bacteriolog britanic, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1945), unul dintre descoperitorii penicilinei.
1895 - Se naște IULIU NIȚULESCU (m. 1975), medic nutriționist și fiziopatolog român, membru al Academiei Române.
1917 - Sfinţirea Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi, cu hramul "Sf. Ierarh Nicolae". Piatra de temelie a fost aşezată la 26 aprilie 1906, în prezenţa principelui Ferdinand şi a principesei Maria.
1941 - Se naşte CEZAR IVĂNESCU (m. 2008), poet, autor dramatic, eseist, traducător, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, cu Premiul Naţional de Poezie, cu alte premii.
1942 - Încetează din viaţă ALFONSO CASTALDI (n. 1874), compozitor, pedagog român de origine italiană. În perioada 1892-1905, a fost profesor de muzică la Galaţi.
1943 - Se naşte DAN GRIGORE, pianist, pedagog, laureat al mai multor concursuri internaţionale. În 1999, guvernul francez i-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.
1945 - SUA au lansat asupra oraşului japonez Hiroshima prima bombă atomică.
1973 - Încetează din viaţă SICĂ ALEXANDRESCU (n. 1896), regizor, director şi animator de teatru, dramaturg, memorialist.
2012 - Încetează din viaţă TUDOREL OANCEA (n. 1935), prozator, ziarist.
1424 - Prima menţiune documentară a vămii de la Calafat. Prin acest punct se derula o parte din comerţul Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică.
1729 - Încetează din viaţă THOMAS NEWCOMEN (n. 1663), inventator britanic, pionier al descoperirii maşinii cu aburi.
1850 - Se naşte GUY de MAUPASSANT (m. 1893), scriitor francez.
1858 - Inginerul american Cyrus W. Field a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic, care făcea legătura între SUA şi Anglia.
1900 - Se naşte, la Galaţi, GEORGE FERNIC (m. 1930, într-un accident de aviaţie la mitingul din Chicago, SUA), aviator, constructor de avioane.
1906 - Se naşte JOHN HUSTON (m. 1987), actor, regizor, scenarist american.
1922 - Se naşte MARIN PREDA (m. 1980), prozator, eseist, dramaturg, editor, traducător, membru, post-mortem, al Academiei Române, laureat cu mai multe premii.
1929 - Începe greva muncitorilor mineri de la Lupeni [a durat până la 9 august, acelaşi an].
1930 - Se naşte NEIL ARMSTRONG, (m. 2012) astronaut american, primul om care, la 20 iulie 1969, a păşit pe Lună.
1962 - Încetează din viaţă MARILYN MONROE (n. 1926), actriță americană.
1969 - Încetează din viaţă LUCIA ECATERINA COSMESCU (n. 1916, la Galaţi), pictor, grafician.
1979 - Se naşte ALEXANDRU PAMFIL jr., sculptor, pedagog.
1984 - Încetează din viaţă RICHARD BURTON (n. 1925), actor american de teatru şi film.
2007 - Încetează din viaţă FLORIAN PITTIŞ (n. 1943), actor, cântăreţ, membru al grupului "Pasărea Colibri", realizator de emisiuni radio.
1526 - Încetează din viaţă JUAN SEBASTIAN del CANO (n. 1460), navigator portughez.
1693 - Francezul Dom Perignon a inventat şampania.
1792 - Se naşte PERCY BYSSHE SHELLEY (m. 1822), scriitor britanic.
1859 - Se naşte KNUT HAMSUN (m. 1952), scriitor norvegian, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1920).
1870 - Se naşte SIMION SANIELEVICI (m. 1963), matematician, membru al Academiei Române.
1875 - Încetează din viaţă HANS CHRISTIAN ANDERSEN (n. 1805), scriitor danez.
1901 - Se naşte LOUIS ARMSTRONG (m. 1971), celebru interpret american de jazz.
1948 - Se naşte CEZARA DAFINESCU, actriţă de teatru şi film.
1953 - Încetează din viaţă FRANCISC ŞIRATO (n. 1877), pictor, grafician, pedagog, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.
1956 - Este pus în funcţiune, la Trombay, India, primul reactor nuclear din Asia.
1961 - Se naşte BARACK OBAMA, om politic, al 44-lea preşedinte al SUA (2009-2017), laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (2009).
1969 - Încetează din viaţă VASILE CANARACHE (n. 1896, la Galaţi), arheolog, numismat.
1982 - Se naşte SERGIU STANCU, voleibalist şi antrenor de volei. A fost triplu campion al României cu Tomis Constanţa (2013-2015), dublu câştigător al campionatului Belgiei cu Roeselare (2005-2006), a jucat o finală de Liga Campionilor (2007) cu formaţia franceză Tours şi a mai evoluat în campionatele Italiei, Greciei şi Spaniei. După ce a devenit antrenor, în 2016, a cucerit titlul naţional cu Tricolorul Ploieşti (2018). Sub conducerea lui Sergiu Stancu, Arcada Galaţi a cucerit nu mai puţin de cinci titluri naţionale consecutive (în perioada 2019-2023), a câştigat o dată Cupa României (2022) şi de două ori Supercupa României (2019, 2023). La aceste performanţe interne se adaugă participarea constantă în cupele europene, inclusiv în grupele Champions League, unde Arcada a reuşit să învingă formaţia italiană Lube Civitanova, multiplă campioană continentală.
2005 - Guvernul a aprobat înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România.
2014 - Încetează din viaţă ION GROSU (n. 1939, la Galaţi), poet, prozator, epigramist, realizator de emisiuni tv.
1778 - Se inaugurează Teatro alla Scala din Milano - unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume.
1795 - Se înfiinţează Conservatorul de Muzică din Paris.
1857 * Încetează din viaţă EUGENE SUE (n. 1804), scriitor francez.
* Se naşte CONSTANTIN ȚINC (m. 1930), farmacist, consilier comunal, primar al Galaţiului, senator de Covurlui, membru al Societății Farmaciştilor din România, care a obținut cu preparatele sale Medalia de aur la Expoziția de Ştiinţe din 1903 și la Expoziția Universală de la Paris, precum şi Premiul Academiei Naţionale de Agricultură, Manufactură și Comerţ în 1890.
1876 - Este promulgată legea pentru organizarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.
1889 - Încetează din viaţă VERONICA MICLE (n. 1850), poetă.
1898 - Încetează din viaţă CHARLES GARNIER (n. 1825), arhitect francez. A realizat proiectele după care s-au construit Opera din Paris şi Cazinoul din Monte Carlo.
1903 - Se naşte, la Nămoloasa, jud. Galaţi, CONSTANTIN MIHALCEA (BRAGĂ) (m. 1978), pictor.
1924 - Încetează din viaţă JOSEPH CONRAD (n. 1857), scriitor britanic.
1929 - Crearea Regiei Autonome a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor [PTT].
1937 - Se naşte, la Smulţi, jud. Galaţi, GRIGORE PATRICHI (m. 2012), sculptor, membru al UAPR - Filiala Bucureşti.
1961 - Încetează din viaţă GEORGE BREAZU (n. 1887), muzicolog, pedagog, distins cu premii ale Academiei Române.
1967 - Se naşte, la Galaţi, DORULEŢ NELU RESMERIŢĂ (m. 2016), inginer în ştiinţa şi ingineria alimentelor, şef de lucrări în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, facultate pe care a absolvit-o în 1992, autor al mai multor cărți și lucrări științifice de specialitate. A fost inspector școlar general, poziţie din care a implementat în Galaţi sistemul de supraveghere video la examenul de bacalaureat, idee extinsă apoi la nivel naţional. Politician de dreapta, a fost preşedintele organizaţiei municipale PDL Galaţi şi copreşedinte al organizaţiei judeţene în cadrul noului PNL.
1986 - Încetează din viaţă BERYL MARKHAM (n. 1902), scriitoare, aviatoare britanică, prima persoană care a traversat Atlanticul de la est la vest.
2003 - Încetează din viaţă PETER SAFAR (n. 1925), medic austriac. A inventat procedeul de resuscitare cardiopulmonară.
2006 - Încetează din viaţă ELISABETH SCHWARZKOPF (n. 1915), soprană britanică de origine germană.
2008 - Încetează din viaţă ALEXANDR SOLJENIŢÎN (n. 1918), scriitor rus, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.
1788 - Încetează din viaţă THOMAS GAINSBOROUGH (n. 1727), pictor britanic, renumit portretist şi peisagist, reprezentant al rococoului în Anglia.
1847 - Nicolae Bălcescu descoperă, în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Regale din Paris, o gravură din anul 1601 a lui Sadler reprezentându-l pe Mihai Viteazul. Este primul portret autentic al domnitorului român.
1860 - Se naşte, la Galaţi, GHEORGHE FERNIC (m. 1942), inginer inventator, unul dintre cei mai mari industriaşi ai României, fondatorul Şantierului Naval Galaţi.
1869 - Societatea Academică Română primeşte cea dintâi donaţie de documente istorice, din partea lui Vasile Alexandrescu Urechia.
1870 - A fost deschisă, la Londra, prima linie de metrou din lume.
1921 - Încetează din viaţă ENRICO CARUSO (n. 1873), cântăreţ italian, unul dintre marii tenori ai lumii.
1922 - Încetează din viaţă ALEXANDER GRAHAM BELL (n. 1847), inventator britanic. A inventat telefonul.
1932 - Se naşte PETER O’TOOLE (m. 2013), actor irlandez, laureat cu trei premii Globul de Aur, cu Premiul Emmy, cu Premiul Oscar onorific.
1945 - Încetează din viaţă PIETRO MASCAGNI (n. 1863), compozitor, dirijor italian, care şi-a cucerit celebritatea, în special, cu opera "Cavaleria rusticană".
1951 - Se naşte MARCEL IUREŞ, actor de teatru şi film. Din 1995, distribuit şi în filme realizate la Hollywood, alături de mari actori ai lumii.
1976 - Încetează din viaţă FRITZ LANG (n. 1890), regizor austriac.
1997 - La Catedrala greco-catolică "Sfânta Treime" din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocenţiu Micu Klein (1692-1768), personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, aduse de la Roma.
1473 - Atestarea documentară a localităţii Zalău.
1793 - Intră în vigoare, în Franţa, pentru prima oară în lume, sistemul metric.
1819 - Se naşte HERMAN MELVILLE (m. 1891), scriitor american.
1831 - A fost dat în folosinţă "noul" Pod al Londrei, care traversează râul Tamisa [283 m lungime, 15 m lăţime].
1874 - Intră în exploatare calea ferată Iaşi - Ungheni [construită de antreprenorul român Grigore Heliad].
1895 - Se naşte, la Iveşti, jud. Galaţi, I. Valerian (m.1980), poet, prozator.
1915 - Se naşte GELLU NAUM (m. 2001), poet, prozator, autor de literatură pentru copii, traducător.
1922 - Încetează din viaţă ALEXANDER GRAHAM BELL (n. 1847), inventator britanic. A inventat [şi patentat, la 7 martie 1876, la Boston] telefonul. Din 1870, a trăit în America.
1930 - Se naşte GEORGE SOROS, om de afaceri, întemeietorul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.
1936 - Încetează din viaţă LOUIS BLERIOT (n. 1872), aviator şi constructor francez. A traversat, pentru prima dată, într-un avion, Canalul Mânecii, pe 25 iulie 1909.
1945 - Se naşte TUDOR GHEORGHE, cântăreţ, compozitor, actor.
1952 - Se naşte HORAŢIU MĂLĂELE, actor de teatru şi film, laureat cu mai multe premii.
1979 - Se naşte, la Galaţi, SIMONA SOARE, pictoriţă.
1989 - Încetează din viaţă MIHAIL MEIU (n. 1938, la Ghidigeni, jud. Galaţi), sculptor.
2014 - Încetează din viață SZOBI CSEH (n. 1942), cascador, actor, regizor.
1802 - Începe construirea Bisericii "Sfinţii Arhangheli" - Metoc din Galaţi, închinată Mănăstirii Esfigmenu de la Muntele Athos. Sfinţirea a avut loc pe 29 octombrie 1805.
1803 - Se naşte JOHN ERICSSON (m. 1889), inginer american de origine suedeză [în 1829, a construit o locomotivă cu abur; în 1833, o maşină cu aer cald; în 1837, a inventat elicea propulsoare pentru nave].
1886 - Încetează din viaţă FRANZ LISZT (n. 1811), pianist, compozitor, dirijor, folclorist, eseist ungur, personalitate reprezentativă a curentului romantic în artă.
1914 - Se naşte LOUIS DE FUNES (m. 1983), actor, regizor francez de film.
1918 - Se naște PAUL D. BOYER (m. 2018), chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.
1939 - Se naşte NICU CONSTANTIN (m. 2009), actor, vedetă a teatrului de revistă.
1944 - Încetează din viaţă ANTOINE DE SAINT-EXUPERY (n. 1900), scriitor, aviator francez.
1949 - Se naşte MIRCEA BANICIU, solist vocal, compozitor.
1951 - Se naşte CORNELIU GOLDU, doctor în ştiinţele educaţiei, profesor de limba şi literatura română, editor, promotor al istoriei şi al personalităţilor oraşului şi ţării. Recunoscut nu doar pentru zecile de generaţii pe care le-a format ca profesor de limba română, dar şi pentru modul creativ şi inovativ în care predă, adaptându-se mereu la nou şi ajutând elevii să progreseze, fiecare în ritmul său.
1977 - Se naşte RODICA GHERGHINOIU, pictoriţă cu activitate în Galaţi.
1986 - Încetează din viaţă JUSTIN MOISESCU (n. 1910), al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986).
1998 - Încetează din viață IOAN PLOSCARU (n. 1911), deținut politic, episcop, unul din liderii Bisericii Române Unite în perioada clandestinității.
2017 - Încetează din viaţă JEANNE MOREAU (n. 1928), actriţă franceză, laureată cu Premiul Oscar pentru întreaga activitate, cu alte premii.
2020 - Încetează din viață ALAN PARKER (n. 1944), regizor, producător, scenarist și actor englez.



