Despre „Cămătari” şi prim-miniștri, fără prejudecăţi

Despre „Cămătari” şi prim-miniștri, fără prejudecăţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acuzată că-i mincinoasă, manipulatoare, coruptă, imorală sau cu moravuri ușoare, mass-media este, totuși, oglinda societății în care trăim. „Dar ce ne facem atunci când oglinda ne arată o realitate pe care mulți preferă să o ignore, iar alții o idolatrizează?”, și-a pus problema actorul Marius Manole la „Întrebarea mesei rotunde” – ediția de sâmbătă – unde l-a avut invitat pe Anghel Damian, realizatorul controversatului documentar „Cămătarii”. Actor, scenarist, regizor, Anghel Damian a stat față-n față cu o lume a violenței, a banilor negri și a legilor proprii și a realizat un documentar care a stârnit puternice reacții publice.

Mă treceau fiori reci – în ciuda zăpușelii din casă – ascultând „educația” primită de viitorii „Cămătari”: „«Dacă tu vii bătut acasă, te mai bat și eu o dată». O mamă care i-a pus să fure și un stat care, în momentul în care ar fi putut să intervină, a făcut-o în cel mai prost mod cu putință: școlile de corecție comuniste, practic niște instituții de formare de infractori, cu abuzuri de tot soiul: emoționale, fizice, sexuale”. De povestit este scena primei întâlniri a lui Nuțu cu viitoarea lui soție: mergeau spre cinema, Nuțu a văzut o mașină, a spart-o, a furat-o și-a găsit în torpedo o groază de bani. Și i-a zis: „Fată, tu ești norocoasă, te iau”. Fata avea 13 ani, la vremea aceea...

Celor revoltați, care acuză că documentarul plusează celebritate la imaginea „Cămătarilor”, li s-a făcut o recomandare care ne-ar fi utilă și nouă: „În loc sa zicem: «Bă, s-au apucat cretinii ăștia să-i ridice în slăvi pe Cămătari», n-ar fi mai bine să ne uităm noi la Educație? La Cultură? Păi, dacă am avut prim-ministru care nu și-a găsit diploma de Bacalaureat, copilul nu înțelege că se poate ajunge prim-ministru fără Bacalaureat? Daca tu ai prim-ministru propus, care vorbește fără acuzativ - fără «pe care» - și care își suge dinții la televizor, tu nu înțelegi că se poate să ajungi prim-ministru? Ba da! Deci un exemplu pe care televiziunile ni le dau în fiecare zi!”, a punctat Marius Manole.

Citit 157 ori Ultima modificare Luni, 29 Iunie 2026 19:19

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro