Gălăţeanca Doina Maravela Moss din Marea Britanie, pentru prima dată cu o expoziție personală în oraşul natal

Gălăţeanca Doina Maravela Moss din Marea Britanie, pentru prima dată cu o expoziție personală în oraşul natal
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Cunoscută iubitorilor de frumos din Saloanele Filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), la care a participat începând din 2021, Doina Maravela Moss, arhitectă și artistă vizuală născută în Galați și stabilită din 1987 în Marea Britanie, la Londra, va fi prezentă pentru prima oară cu o expoziție personală în oraşul natal. 

Manifestarea se intitulează „Prezență tranzitorie” și este curatoriată de artista decoratoare Sorina Fădor Vădeanu, profesoară la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”. Expoziţia va fi găzduită de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” în perioada 23 iulie – 12 august.

Anterior, Doina Moss a mai avut alte două expoziții personale deschise în România: „Emoții estivale”, organizată la Sinaia în Holul de Onoare al Castelului Pelișor (15 iunie – 15 iulie 2024), și „Efemer Permanent”, la Centrul de Cultură Arhitecturală din București al Uniunii Arhitecților din România (26 mai - 7 iunie 2025).

Anul acesta, artista a participat la MOBU 2026 (Târgul Internațional de Artă Contemporană din București), expunând lucrări în perioada 3 - 7 iunie în cadrul standului dedicat artiștilor români de pretutindeni (proiectul ROUNIT).

Așa cum informează artista, expoziția va cuprinde 35 de lucrări de pictură, majoritatea realizate în plein air, făcând parte din patru cicluri: unul prin care aduce un pios omagiu Reginei Maria a României, prin prezentarea unor tablouri cu imagini ale Castelului și Grădinilor acesteia de la Balcic (Bulgaria), „Cuibul liniștit”, cum îi spunea majestatea Sa, precum și a castelelor de la Sinaia; al doilea inspirat de frumusețea parcurilor regale londoneze din Cartierul Richmond; al treilea cuprinzând lucrări pictate în urma unor călătorii internaționale, iar al patrulea reprezentând priveliști pictate pe Coasta din Devon, zonă aflată în partea de S-V a Marii Britanii, cu peisaje spectaculoase, plaje și rezervații naturale renumite, unele aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO (Jurasse Coast).

În seara vernisajului din 23 iulie, de la Galeriile „Nicolae Mantu”, la invitația Doinei Moss, renumita designeră Simona Șpan va prezenta colecția sa de rochii pictate, astfel că doamnele și domnișoarele vor avea posibilitatea să participe la o adevărată lecție de eleganță și rafinament.

Cine este Doina Maravela Moss

Pentru cine nu o cunoaște încă pe Doina Maravela Moss, vom spune că, după absolvirea Liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, și-a continuat studiile la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (1982 – 1987), apoi, la Londra. Acolo a frecventat cursurile unei instituții celebre de învățământ superior, Școala de Arhitectură a Asociației Arhitecturii/ Architectural Association School of Architecture (1989). Și-a luat licența de practică profesională la Westminster University (1990).

După finalizarea studiilor a devenit membră RIBA (Royal Institute of British Architects ) și a RSA (Royal Society of Arts).

Este specializată în arhitectura comercială (birouri, magazine, hoteluri) și rezidențială.

Toate proiectele ei sunt axate pe intervenții contemporane în contextul istoric, mai ales în arhitectura clădirilor protejate, realizând o arhitectură hibridă.

Între 2013 – 2017 a fost examinator extern la South Bank University Londra, iar din 2011 face parte dintr-un Juriu Internațional pentru evaluarea diplomelor la nivel de Master în Arhitectură.

Ca artist plastic, a debutat în 2017 la Salonul Refuzaților din cadrul Academiei Regale de Artă din Londra, după care, în anii care au armat, a participat cu lucrări la peste 50 de expoziții de grup și colective din Marea Britanie, SUA, Elveția, Spania, Bulgaria, România etc.

Citit 4846 ori Ultima modificare Marți, 21 Iulie 2026 13:35

1 comentariu

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro