ANALIZĂ. Euro a scăzut vineri seară la 5,24 lei

ANALIZĂ. Euro a scăzut vineri seară la 5,24 lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prudența a fost linia care a călăuzit dealerii bancari pe parcursul săptămânii trecute, în așteptarea deciziei Moody's privind ratingul României.

În aceste condiții, cursul euro a urcat de la 5,2460 lei, la începutul săptămânii, la 5,2554 lei, la sfârșitul ei, când tranzacțiile din piața locală s-au realizat între 5,248 – 5,258 lei, cu închiderea la 5,251 lei.

Vineri seară, după închiderea pieței locale, Moody's a reconfirmat ratingul suveran al României la Baa3 cu perspectiva negativă, ceea ce înseamnă ca lunea aceasta să vedem o revenire a euro spre 5,24 lei.

Raportul Moody's a atras atenția asupra riscurilor care pot apărea în privința programului de consolidare fiscală, care este fragilizat de criza politică. Formarea unui guvern populist poate afecta ritmul reformelor și capacitatea autorităților de a menține măsurile necesare reducerii deficitului pe termen mediu.

Principalul eveniment al săptămânii care începe luni este reprezentat de ședința de politică monetară a BNR. Analiștii anticipează menținerea dobânzii de politică monetară la 6,50%, nivel stabilit în august 2024.

O analiză BCR estimează că rata de referință va fi menținută până în mai 2027, în condițiile în care inflația de la sfârșitul acestui an ar urma să se situeze la 5,4%. Această valoare ar putea crește în cazul în care rata de absorbție a fondurilor PNRR va fi sub așteptări, iar economia va încheia anul în recesiune, evoluție care se suprapune cu actuala criză politică, ceea ce poate ridica cursul de schimb.

Din punct de vedere istoric, leul are o evoluție stabilă în august, chiar ușor apreciativă, datorată românilor care revin în țară pe perioada concediilor și aduc o majorare a ofertei de valută la nivelul caselor de schimb.

Piața monetară a fost stabilă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%, nivel stabilit în luna mai. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,92%, iar indicele la 12 luni s-a oprit la 5,97%.

Statul s-a împrumutat joi, până în februarie 2027, cu 881,6 milioane lei, peste valoarea programată de 600 milioane lei, pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 6,06%. Trezoreria a mai atras alte 297 milioane lei, cu scadența în octombrie 2036, la randament mediu anual de 7,02%.

Euro s-a tranzacționat vineri între 1,1517 și 1,1581 dolari, cu închiderea peste Ocean la 1,1558 dolari. Evoluția a fost influențată de anunțul conform căruia piața muncii americane s-a deteriorat în iulie, ceea ce reduce anticipările privind o majorare a dobânzii de către Rezerva Federală, în condițiile în care inflația se menține departe de ținta de 2%. Cursul dolarului a fost stabilit vineri la 4,5584 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut la nivel săptămânal de la 5,6318 la 5,6244 lei, iar cel al lirei sterline a urcat de la 6,1231 la 6,1277 lei.

Metalul galben a avut o evoluție ascendentă, care s-a amplificat vineri, când a urcat la 4.229 – 4.372 dolari/uncie. Această tendință a ridicat vineri prețul gramului de aur de la 625,3970 lei la 632,7824 lei, comparativ cu 593,4384 lei în ședința de luni.

Piața cripto a fost foarte prudentă la sfârșitul săptămânii, după ce republicanul John Thune, liderul majorității din Senatul SUA, a depus o cerere pentru organizarea unui vot procedural privind „Clarity Act", a doua lege după „Genius Act", care ar urma să ofere un set cuprinzător de norme federale, definind când token-urile digitale sunt valori mobiliare sau mărfuri și care sunt autoritățile de reglementare care le supraveghează.

Volatilitatea bitcoin s-a redus la 64.682 – 64.953 dolari, iar cea a ethereum, la 1.911 – 1.922 dolari.

Citit 113 ori Ultima modificare Duminică, 09 August 2026 15:55

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro