UPDATE. Angajaţii Transurb nu vor mai declanşa greva generală
Vineri, 17 Iulie 2026 10:43 | Publicat în Prima Pagina
Veşti bune pentru gălăţenii care depind de transportul public în comun, dar şi pentru angajaţii companiei Transurb.
După cum am aflat de la liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, Gicu Pastia, luni, pe 20 iulie, nu va mai fi declanşată greva generală.
Decizia a fost luată azi, ca urmare a unei discuţii cu reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi şi ai conducerii societăţii.
S-a convenit acordarea, la începutul anului viitor, a unei sume salariale care să ...
Peste 106,7 milioane de lei pentru relocarea autobazei Transurb. De unde ar putea veni banii
Luni, 13 Iulie 2026 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În condiţiile în care la compania publică de transport local situaţia este tensionată, iar salariaţii ar putea declanşa greva generală începând din 20 iulie, un proiect de hotărâre privind Transurb a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de marţi, 14 iulie a Consiliului Local. Vor fi supuse votului consilierilor studiul de fezabilitate pentru relocarea autobazei Transurb de pe bulevardul George Coşbuc şi costurile pe care le implică o asemenea măsură.
„P ...
Grevă de avertisment la Transurb: „Măcar o indexare cu 6-7 la sută a salariului, ca să pot plăti impozitul mărit cu 70 la sută” (FOTO)
Vineri, 10 Iulie 2026 13:47 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Timp de două ore, în această dimineaţă de vineri, 10 iulie, angajaţii Transurb au făcut grevă de avertisment, asigurând o treime din transportul public local de persoane. În intervalul 7.00 – 9.00, mijloacele de transport nu au circulat pe traseele: 15, 23, 32, 33, 35, 37, 39 (Bariera Traian - Cimitir ”Ștefan cel Mare”), 43, 105 și 106. Nu au fost oprite cursele aflate în desfăşurare la ora începerii protestului.
În Autobază, au oprit lucrul salariaţii care au fost de a ...
Cine îşi asumă responsabilitatea pentru greva de avertisment de la Transurb. Acord încheiat de sindicalişti cu administraţia
Joi, 09 Iulie 2026 12:45 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un acord de partajare şi de asumare a responsabilităţilor pe timpul grevei de avertisment programate vineri, 10 iulie, în intervalul orar 7,00 – 10,00, a fost semnat între Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb şi administraţia societăţii de transport public local. Acest document legal stabilește reguli clare și atribuțiile fiecărei părți pe durata protestului, protejând atât drepturile angajaților, cât și siguranța bunurilor şi a călătorilor. Acordul a fost înregis ...
Pe care trasee nu vor circula mijloacele de transport, vineri dimineață. Grevă de avertisment la Transurb
Miercuri, 08 Iulie 2026 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, salariații Transurb vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Pentru că transportul este un serviciu public esențial, ei trebuie să asigure o treime din activitatea pe care o desfășoară. Pentru corecta informare din timp a gălățenilor, operatorul a anunțat deja, pe site-ul propriu, modificarea programului de transport pentru intervalul orar 07,00 -09,00.
„Vă aducem la cunoștință că, u ...
Tramvaiele au revenit pe traseele 7 și 44, după aproape o lună de întrerupere
Sâmbătă, 04 Iulie 2026 13:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După aproape o lună în care călătorii au fost transportați cu autobuze, tramvaiele au revenit pe traseele 7 (Micro 19 – Piața Centrală) și 44 (Comat – Piața Centrală). Societatea Transurb a anunțat că circulația a fost reluată începând cu 3 iulie 2026, odată cu remedierea avariei la sistemul de alimentare cu energie electrică a rețelei de tramvai.
Reluarea circulației pune capăt unei perioade în care transportul pe cele două linii a fost asigurat exclusiv cu autobuze ...
Ce spun reprezentanții Primăriei Galați despre greva de avertisment de la Transurb
Vineri, 03 Iulie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Salariaţii Transurb au anunţat că vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Iar din 20 iulie ar putea intra în grevă pe termen nedeterminat. Pentru că asigură un serviciu public esențial, vor fi nevoiți să asigure o treime din activitatea pe care o desfășoară.
Încă de la începutul anului, „Viața liberă” a relatat despre situația tensionată de la compania publică de transport local Transurb SA. După cum v-am informat, contractul colect ...
UPDATE. Negocierile au eşuat: grevă de avertisment la Transurb
Joi, 02 Iulie 2026 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Salariaţii Transurb au anunţat că vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Iar din 20 iulie ar putea intra în grevă pe termen nedeterminat.
Știrea inițială
Situația tensionată de la compania publică de transport local ar putea da în clocot, în zilele următoare. Nu este exclus să se ajungă chiar la un protest al angajaților Transurb. Rămâne de văzut sub ce formă își vor exprima nemulțumirile salariații care asigură în Galaţi un ...
Tramvaiele de pe traseele 7 şi 44, în „vacanţă” de 18 zile
Duminică, 28 Iunie 2026 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Fără tramvaie şi troleibuze în weekend? Nemulţumiri la Transurb” era ştirea care „dădea în clocot” în ediţia online a ziarului „Viaţa liberă” din 28 mai. La acel moment, potrivit surselor noastre, propunerea de a se renunţa la transportul electric pe durata weekendurilor fusese făcută de către conducerea societăţii Transurb, în cadrul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă.
Concret, s-ar fi dorit ca, din 6 iunie, tramvaiele şi troleibuzele să ră ...
Program de „vacanţă” în transportul public local din municipiul Galaţi
Vineri, 26 Iunie 2026 15:23 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De la 1 iulie 2026 şi până pe 31 august 2026, mijloacele de transport public local vor circula conform programului de vară, a anunţat societatea Transurb pe pagina sa de socializare.
„Programul de transport va fi adaptat la fluxul de călători în orele de vârf, dar și în celelalte intervale orare, având în vedere perioada de vacanță a elevilor și studenților”, dă asigurări compania publică.
Noul program de transport va putea fi fi consultat pe site-ul Transurb https://tr ...

