Scriitoarea și traducătoarea română Henriette Yvonne Stahl s-a născut pe 9 ianuarie 1900, la Saint Avold, Franța, într-o familie franco-bavareză. În 1901, familia sa s-a stabilit în România.
A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din București, unde a studiat actoria la clasa actorului Ion Livescu.
A debutat literar, sub auspiciile lui Garabet Ibrăileanu, cu romanul realist-rural ”Voica” (1924). Recomandat și de Nicolae Iorga (ca alternativă la ”Ion” al lui Rebreanu), romanul, cu o intrigă de familie dublată de lupta pentru pământ, a impresionat prin cruzimea lucidă a perspectivei și a impus o eroină-țărancă independentă și voluntară (sub presiunea realismului socialist, a fost continuat și amplificat în 1966). Romanul "Voica" a obținut Premiul Societății Scriitorilor Români.
Volumul de nuvele ”Mătușa Matilda” (1931) abandonează mediul rural în favoarea celui citadin, nu însă și intrigile crude de familie, unde prozatoarea dovedește inventivitate psihologică.
Scriitoarea a scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.
A încetat din viață pe 25 mai 1984, la București.
(diferite surse)

