Remember. Carlos Ruiz Zafon (1964-2020)

Remember. Carlos Ruiz Zafon (1964-2020)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Romancierul spaniol Carlos Ruiz Zafon s-a născut pe 25 septembrie 1964, la Barcelona.

A urmat Colegiul iezuit ”San Ignacio de Sarria”, apoi a studiat ştiinţa informaţiei. A început să lucreze cu succes în publicitate, hotărând în 1992 să urmeze o carieră literară.

În 1994, s-a stabilit la Los Angeles.

Primul său roman, ”Prinţul din negură”, apărut în 1993, a primit Premiul "Edebe" pentru literatură adresată tinerilor. În acelaşi gen al scrierilor pentru adolescenţi se înscriu şi alte cărţi ale sale: ”Luminile din septembrie”, ”Palatul de la miazănoapte”, ”Marina”.

În 2001, a publicat ”Umbra vântului”, lucrare cu care şi-a câştigat faima internaţională.

A urmat ”Jocul îngerului”, care s-a bucurat de un mare succes, vânzându-se numai în Catalonia în prima săptămână de la lansare în 250.000 de exemplare.

În 2011, a publicat o a treia carte din această serie, dedicată oraşului natal, lucrare mult mai optimistă decât precedenta, ”Prizonierul cerului”.

”Labirintul spiritelor”, ultima carte din tetralogie, a apărut în 2016.

A încetat din viață pe 19 iunie 2020, la Los Angeles.

Citit 657 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2026 14:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.