MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi

Cariere. Ducu Darie, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori de teatru

Scris de Luni, 15 Iunie 2026
Regizorul Alexandru (Ducu) Darie s-a născut pe 14 iunie 1959, la București, fiind fiul cunoscutului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu. A studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983. În studenţie, a regizat…

Carnet cultural gălățean

Scris de Luni, 15 Iunie 2026
Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția de grup „Interferențeˮ, cu lucrări de pictură, sculptură, grafică și tapiserie. Program: miercuri - duminică, 9.00 - 16.30. Galeria "Nicolae Mantu" - Expoziţia „Afterimagesˮ, cu lucrări ale Dianei Păunescu. Program: luni - vineri, 10.00 - 18.00; sâmbătă, 10.00 - 14.00.Muzeul de Istorie şi…

Cum va fi vremea la început de săptămână

Scris de Luni, 15 Iunie 2026
Vremea se va menţine frumoasă, dar se va răci uşor. Pe fondul unui cer mai mult noros, temperaturile maxime diurne vor ajunge la 25 de grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius. Vântul va sufla slab, din sector nord-vestic, cu 5-10 km…

Cariere. Paavo Nurmi, omul „cronometru”

Scris de Sâmbătă, 13 Iunie 2026
Atletul finlandez Paavo Nurmi s-a născut pe 13 iunie 1897, la Åbo. Poreclit „Finlandezul zburător”, a fost considerat în perioada 1920-1930 unul dintre cei mai buni atleți din lume. La 12 ani a trebuit să abandoneze şcoala, pentru a-şi întreţine familia. Destinul i s-a legat de atletism când avea 15…

Remember. Nicolae Mărgineanu (1905-1980)

Scris de Sâmbătă, 13 Iunie 2026
Psihologul Nicolae Mărgineanu s-a născut pe 22 iunie 1905, la Obreja, județul Alba. Este cunoscut ca o figură importantă a elitei intelectuale românești persecutate de regimul comunist după 1947. A urmat studii primare și secundare la Blaj, apoi o licență și un doctorat în Filosofie, cu specializarea Psihologie, la Universitatea…

Aventură și comedie în filmul zilei la tv

Scris de Vineri, 12 Iunie 2026
„Îngerii lui Charlie" Pro TV, vineri, 12 iunie, ora 21,30SUA (2019), acţiune, aventură, comedie Cu: Kristen Stewart, Noah Centineo, Naomi Scott, Elizabeth Banks, Ella Balinska.Titlul original: Charlie's AngelsProducţie în care îşi ia zborul o nouă generaţie de îngeri neînfricaţi ai misteriosului Charles Townsend, ale cărui investigaţii s-au extins în toată…

Remember. Gregory Peck (1916-2003)

Scris de Vineri, 12 Iunie 2026
Actorul american Gregory Peck s-a născut pe 5 aprilie 1916, în La Jolla, California. A fost unul dintre cei mai apreciați actori americani de după război. Înainte de a urma cursurile de la Berkeley, unde a început să joace pentru prima dată, a fost șofer de camion. S-a mutat la…

Cariere. Chick Corea, emblemă a jazzului mondial

Scris de Vineri, 12 Iunie 2026
Pianistul american Chick Corea s-a născut pe 12 iunie 1941, în Massachusetts, într-o familie cu rădăcini italiene. Tatăl său, trompetist de jazz, l-a îndrumat spre pian de la vârsta de 4 ani. La 8 ani, a descoperit percuția și muzica clasică, începând să ia lecții cu un pianist concertant. S-a…

Filmul zilei la tv cu Richard Johnson şi Ilarion Ciobanu

Scris de Joi, 11 Iunie 2026
"Columna" Naţional TV, joi, 11 iunie, ora 21,00România (1968), dramă, istoricCu: Richard Johnson, Antonella Lualdi, Ilarion CiobanuTitlul original: ColumnaAvând drept pretext construirea noii capitale a Daciei romane, Ulpia Traiana, aceasta superproducţie recompune dramatic etnogeneza poporului român prin destinele câtorva eroi reprezentativi.

Remember. John Wayne (1907-1979)

Scris de Joi, 11 Iunie 2026
John Wayne (pe numele real Marion Robert Morrison), actor și cineast american emblematic, s-a născut pe 26 mai 1907, la Winterset⁠, Iowa. Este extrem de popular datorită rolurilor sale din filmele cu „cowboy” și cele de război. Într-o carieră de 50 de ani, a jucat în peste 160 de lungmetraje,…

Cariere. Liviu Papadima, istoric și teoretician literar

Scris de Joi, 11 Iunie 2026
Liviu Papadima, critic, eseist, istoric și teoretician literar contemporan, s-a născut pe 11 iunie 1957, la București. A absolvit Facultatea de Litere în 1981, specializarea Română-Engleză, iar după stagiatură și-a început, în 1988, cariera universitară. A obținut doctoratul în Filologie în 1999, cu teza ”Relația autor-cititor în literatura română, secolul…

Acţiune, thriller în filmul zilei la tv

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2026
„Dominique” Film Now, miercuri, 10 iunie, ora 20,00SUA-Columbia (2024), acţiune, thrillerCu: Maurice Compte, Oksana Orlan, Chase Coleman, Ski Carr, Jose Conejo MartinTitlul original: Dominique Asasina Dominique scapă de un trecut agitat și se mută într-un oraș sud-american plin de violență și corupție. Protejată de o familie inocentă, femeia se confruntă…

Remember. Geo Barton (1912-1982)

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2026
Actorul Geo Barton s-a născut pe 23 martie 1912, la Piatra Neamț. După absolvirea Conservatorului de Artă Dramatică din București, în 1941, a fost distribuit în roluri de june-prim în comedii și operete. De-a lungul carierei, a activat pe scenele unor teatre importante: Teatrul ”Constantin Nottara” din Satu Mare, Teatrul…

Cariere. Saul Bellow, laureat Nobel pentru Literatură

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2026
Saul Bellow, unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori americani, s-a născut pe 10 iunie 1915, la Montreal, într-o familie de emigranţi evrei ruşi. Când avea 9 ani, familia sa s-a mutat la Chicago, Illinois (SUA), locul unde se desfășoară acțiunea multora din scrierile sale. A decis să devină scriitor după…

Filmul zilei la tv

Scris de Marți, 09 Iunie 2026
"Anaconda" HBO 2, marţi, 9 iunie, ora 20,30SUA (2025), acţiune, aventuri, comedieCu: Thandiwe Newton, Paul Rudd, Jack Black, Steve ZahnTitlul original: The AnacondaPatru prieteni din copilărie, Doug, Griff, Kenny și Claire, care caută să-și retrăiască tinerețea, călătoresc în pădurea amazoniană pentru a filma o reinterpretare a peliculei Anaconda din 1997.…

REMEMBER. Ion Luca Caragiale (1852-1912)

Scris de Marți, 09 Iunie 2026
Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai importanți scriitori, dramaturgi și umoriști români, s-a născut pe 1 februarie 1852, la Haimanale (azi, județul Dâmbovița), într-o familie de țărani. A urmat Școala Națională din Ploiești, apoi Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București. A scris poezii, nuvele, schițe și piese de teatru.…

Ileana Cotrubaş, o româncă în istoria muzicală a lumii

Scris de Marți, 09 Iunie 2026
Soprana Ileana Cotrubaș s-a născut pe 9 iunie 1939, la Galați. Și-a început cariera muzicală la nouă ani, când a devenit membră a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, iar la 11 ani a devenit solistă a corului. În 1952, s-a mutat la București și a studiat la Școala Specială…

Filmul zilei la tv

Scris de Luni, 08 Iunie 2026
"Zonă de impact" Fim Cafe, luni, 8 iunie, ora 20,00SUA (1993), acţiune, thrillerCu: Bruce Willis, Sarah Jessica Parker, Dennis Farina, Tom SizemoreTitlul original: Striking DistanceUn detectiv de elită de la poliţia din Pittsburgh îşi pierde slujba după ce apucă să lanseze zvonul că unul dintre colegii săi este criminal în…

Remember. Richard Rorty (1931-2007)

Scris de Luni, 08 Iunie 2026
Filozoful american Richard Rorty s-a născut pe 4 octombrie 1931, la New York. A fost asociat cel mai frecvent cu mișcările filosofice ale pragmatismului, structuralismului și postmodernismului. A absolvit Universitatea din Chicago și a obținut doctoratul la Yale University. În 1961, a devenit profesor la Universitatea din Princeton, unde a…

Cariere. Victor Frunză, model de rezistență intelectuală

Scris de Luni, 08 Iunie 2026
Victor Frunză, scriitor, disident și jurnalist, s-a născut pe 8 iunie 1935, la Dumitrești (azi, județul Vrancea). A urmat școala primară în comuna natală și Liceul Economic din Râmnicu Sărat, apoi Facultatea de Ziaristică din București și Facultatea de Ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova. A lucrat ca redactor și…

Carnet cultural

Scris de Luni, 08 Iunie 2026
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția de grup „Interferențeˮ, cu lucrări de pictură, sculptură, grafică și tapiserie. Program: miercuri - duminică, 9.00 - 16.30.Galeria "Nicolae Mantu" - Expoziţia „Afterimagesˮ, cu lucrări ale Dianei Păunescu. Program: luni - vineri, 10.00 - 18.00; sâmbătă, 10.00 - 14.00.Muzeul de Istorie şi Lapidarium…

Remember. Alexandru Voevidca (1862-1931)

Scris de Sâmbătă, 06 Iunie 2026
Alexandru Voevidca, folclorist, muzicolog, dirijor și pedagog bucovinean, s-a născut pe 27 mai 1862, la Vaslăuți, în apropierea Cernăuților. A urmat cursurile Școlii Normale de învățători din Cernăuți, apoi a studiat muzica, sub îndrumarea profesorului Anton Kuzela (teorie, solfegii, armonie, dirijat coral). Și-a completat studiile muzicale la Societatea Filarmonică din…

Cariere. Jeana Gheorghiu, un reper în presa naţională

Scris de Sâmbătă, 06 Iunie 2026
Jeana Gheorghiu (Jana, după numele „din buletin”), jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune și radio, s-a născut pe 6 iunie 1946, la București. A rămas celebră pentru reportajele sale despre trenul morții de la Timișoara, din timpul Revoluției din decembrie 1989. A studiat la Liceul „Ion Neculce” din București, apoi…

Sergiu Nicolaescu și Amza Pelea în filmul zilei la tv

Scris de Vineri, 05 Iunie 2026
"Un comisar acuză" Prima TV, vineri, 5 iunie, ora 20,00România (1973), acţiuneCu: Sergiu Nicolaescu, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Amza Pellea.Titlul original: Un comisar acuzăComisarul Moldovan este însărcinat cu anchetarea asasinării unor deţinuţi politici. Guvernul intenţionează să muşamalizeze cazul, însa Moldovan nu cedează în faţa intimidărilor. Este al treilea film al…
Pagina 4 din 493