Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o motocicletă, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul a avut loc miercuri, 5 iulie, pe strada Tecuci, în zona Pieței Centrale din Galați. "Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Tecuci, dinspre strada George Coșbuc către strada Traian, în zona Pieței Centrale, ar fi surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 55 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis", a transmis IPJ Galați. În urma accidentului, pietonul a fost rănit și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și efectuării de investigații medicale de specialitate. Motociclistul deține permis de conducere valabil, iar rezultatul la testarea alcoolscopică a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Pieton rănit după ce a fost lovit de o motocicletă Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați Centrul mobil Synevo ajunge la Mihail Kogălniceanu UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit Nu ești acasă când vine poștașul cu pensia? Ce trebuie să faci ca să îți primești banii Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați
Mai multe din această categorie:

