Un gălățean în vârstă de 54 de ani a fost transportat în stare de inconștiență la spital, după ce a intrat cu ATV-ul într-un gard. Accidentul a avut loc miercuri, 5 iulie, pe strada Malul Brateș din municipiul Galați. La fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că, în timp ce conducea un ATV pe strada menționată, dinspre strada Egretei către strada Tunelului, bărbatul ar fi pierdut controlul direcției și a intrat într-un gard al unui imobil. În urma impactului, bărbatul a fost rănit grav la nivelul capului, iar echipele medicale de la Ambulanță, sosite la fața locului, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital în stare de inconștiență. În urma verificărilor, s-a constatat că gălățeanul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și, întrucât nu a putut fi testat alcoolscopic, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.
Fără permis, a intrat cu ATV-ul în gard Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate „Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture UPDATE: Alerta aeriană din Galați a încetat. Ce anunță MApN
Mai multe din această categorie:

