PNL cere PSD să propună un premier din partid și „să-și asume criza politică”

PNL cere PSD să propună un premier din partid și „să-și asume criza politică”
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Partidul Național Liberal (PNL) a cerut Partidului Social Democrat (PSD) să-și asume responsabilitatea pentru actuala criză politică și să înainteze o propunere de premier din rândul propriilor membri, acuzându-i pe social-democrați că fug de răspundere după moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului.

Într-un comunicat transmis marți, 19 mai, liberalii susțin că au trecut două săptămâni de la adoptarea moțiunii inițiate de PSD, iar România se află încă într-o stare de incertitudine politică. PNL îi acuză pe liderii social-democrați, în frunte cu Sorin Grindeanu, că au provocat criza, dar refuză să-și asume consecințele propriului demers.

Totodată, liberalii critică ideea susținerii unui premier tehnocrat, despre care spun că nu ar avea forța politică necesară pentru a adopta măsuri dificile privind reducerea deficitului bugetar, limitarea împrumuturilor externe și reformarea economiei. În opinia PNL, un astfel de premier ar putea deveni „un paravan” pentru o guvernare controlată de PSD.

Reprezentanții liberalilor au transmis că, în cazul în care PSD nu va propune un candidat pentru funcția de prim-ministru, partidul ar trebui să recunoască public faptul că nu poate conduce țara și să permită formarea unui guvern „democratic și pro-euroatlantic” fără participarea social-democraților.

Citit 1383 ori Ultima modificare Marți, 19 Mai 2026 18:39

2 comentarii

  • postat de Un roman
    Miercuri, 20 Mai 2026 11:49
    151.16.98.***
    Are dreptate PNL, singurul vinovat de această criză și stare de nesiguranță, e PSD care după cât rău a făcut, nu are nici o idee cum să scoată țara la "liman ". În acest timp țara pierde bani...
    0
    25
  • postat de cititor
    Miercuri, 20 Mai 2026 11:40
    86.124.201.***
    pnl și usr sunt lătrăii și trădătorii acestui popor în frunte cu bolovanul de la gâtul țării.
    22
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.