Ruxandra Podlisnic

Ruxandra Podlisnic

REPORTAJ în zona Băii Comunale. Oamenii cer insistent implicarea autorităţilor (FOTO)

Luni, 15 August 2016 06:00 | Publicat în REPORTAJ
Găştile de cartier, lipsa parcurilor, aglomeraţia de garaje şi trotuarele ciuruite sunt doar câteva dintre problemele care aşteaptă să fie rezolvate Raidurile „Vieţii libere” în cartierele din Galaţi ne-au adus, de această dată, la Baia Comunală. Am revenit în această zonă după mai puţin de un an, pentru a vedea, ca de obicei, care sunt ofurile oamenilor din cartier. Celor vechi, li s-au adăugat necazuri noi, care stau la coadă pentru a fi rezolvate. Totuşi, poate ma ...

Fundaţia "Bunul Samaritean" solicită AJUTOR: ”Fiecare copil merită o vacanţă într-o tabără”

Sâmbătă, 13 August 2016 02:30 | Publicat în SOCIETATE
Fundaţia ”Bunul Samaritean” din comuna Nicoreşti continuă să aducă lumina în casele copiilor din familiile defavorizate. În această vară, organizaţia şi-a propus să trimită 22 de copii de la Centrul de Zi în prima tabără din viaţa lor. Pentru a-i ajuta pe micuţii care nu ştiu ce înseamnă o adevărată vacanţă, reprezentanţii fundaţiei solicită ajutorul gălăţenilor. Potrivit iniţiatorilor campaniei, aceşti copii ”nu au fost niciodată la munte sau la mare, nu ...

IONEL PĂLTINESCU şi povestea unui secol. Un gălăţean de 100 DE ANI îşi aminteşte cum era GALAȚIUL DE AUR

Sâmbătă, 13 August 2016 00:00 | Publicat în CULTURA
"Oraşul a fost o perlă", spune omul care a trăit cât istoria recentă a urbei Multe sunt experienţele pe care le trăieşte un om într-un an, foarte multe în zece ani şi nenumărate în 50 de ani. Adăugând acestei vârste încă cinci decenii, pare imposibil să-ţi imaginezi câte poveşti încap într-o viaţă de o sută de ani. Numărul acestora este de ordinul miilor şi, chiar dacă ţi-ai dori, nu ai cum să le descoperi pe toate. Drept confirmare este şi interviul pe care ...

Peste 300 de studenţi au PROTESTAT, vineri, la Galaţi. ”Vrem o reacţie din partea parlamentarilor” (FOTO și VIDEO)

Sâmbătă, 13 August 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Peste 300 de studenţi din toată ţară, veniţi la Galaţi în cadrul celui mai important eveniment al anului studenţesc din România, au protestat, vineri, 12 august, pe străzile oraşului nostru. Tinerii, membri ai organizaţiilor studenţeşti din cadrul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au hotărât să le răspundă astfel politicienilor din Galaţi, care le-au ignorat invitaţia la de a dezbate principalele probleme din Educaţie. „Am ieşit în strad ...

PROGRAM generos de ZILELE BRĂILEI, cu Dj Project, Carla's Dream şi alte vedete

Sâmbătă, 13 August 2016 15:00 | Publicat în UNDE MERGEM
„Zilele Brăilei” continuă duminică, 14 august, şi luni, 15 august, cu un program destul de generos. Astfel, mâine, începând cu ora 17,00, în Parcul Monument, publicul este invitat să vizioneze piesa de teatru „În lumea poveştilor”. În aceeaşi zi, de la ora 18,00, în Parcul Zoo Teatru „A. Pann” din Râmnicu Vâlcea va prezenta „Povestea ieduţului răsfăţat”. De la ora 18,30, la Brăila Mall va răsuna muzica populară, urmând, la ora 19,10, piesa de teatru „Î ...

Ce FILME vedem, până pe 18 august, la cinematograful din Galaţi

Vineri, 12 August 2016 07:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În perioada 12-18 august, gălăţenii pot urmări, la Cinematograful din Galaţi, patru filme. Astfel, în acest interval de timp, sâmbăta şi duminica, începând cu ora 12,00 şi zilnic de la ora 14,00, va fi proiectat filmul „Singuri acasă”, în format 3D. Producţia este o comedie despre ce fac animăluţele noastre de companie după ce noi plecăm la serviciu sau la şcoală zi de zi. Totodată, zilnic de la ora 16,00, va fi urmărit filmul „Petrecerea cârnaţilor”, în forma ...

TIMP LIBER/ Zeci de evenimente, pe malul Dunării. Teatru, dans, muzică și pictură, la doar câţiva kilometri de Galaţi

Vineri, 12 August 2016 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Gălăţenii care au chef de o plimbare în weekend se pot bucura de un program generos la doar câţiva kilometri de Galaţi. Până pe data de 15 august se desfăşoară „Zilele Brăilei”, iar organizatorii au pregătit numeroase surprize. Astfel, vă prezentăm mai jos programul pentru vineri, 12 august, dedicat „Zilelor Brăilei”. Astăzi, între orele 9,00 şi 20,30, în câteva locaţii din oraş vor avea loc, concomitent, evenimente culturale. Începând cu ora 9,00, în Parcul M ...

Gălăţenii, invitaţi la un FENOMEN astronomic uimitor. Spectacol în premieră şi o ”ploaie de stele căzătoare”

Vineri, 12 August 2016 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Un fenomen astronomic deosebit, cunoscut ca „Perseidele” sau „Ploaia de stele căzătoare”, va putea fi observat astăzi, începând cu ora 21,00, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă”. Perseidele sunt meteorii (stele căzătoare) care ne încântă privirea în fiecare an în luna august, maximul acestui curent meteoric fiind în jurul datei de 12 august, iar perioada maximă de observaţii fiind situată între 11 şi 13 august. Anul acesta, maximul es ...

Cum s-au descurcat cadrele didactice gălăţene la DEFINITIVAT. S-au afişat PRIMELE REZULTATE

Joi, 11 August 2016 13:45 | Publicat în EVENIMENT
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat primele rezultate ale Examenului Naţional de Definitivare în Învăţământ. Potrivit raportului din judeţul Galaţi, au fost înscrişi 210 candidaţi, dintre care 28 au fişe invalide. Ca în anul anterior, niciun cadru didactic nu a obţinut media 10, rezultatele fiind chiar mai slabe decât în 2015, când cea mai mare notă a fost 9,90. Diferenţele sunt foarte mari între notele obţinute la proba scrisă şi ce ...

TÂRGUL organizaţiilor studenţești, la Galați

Miercuri, 10 August 2016 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
În cadrul celui mai important eveniment anual studenţesc din ţară, intitulat Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), va avea loc, pe Plaja Dunărea, Târgul Organizaţiilor Studenţeşti. Astfel, joi, 11 august, începând cu ora 20,00, fiecare organizaţie a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îşi va prezenta activitatea. Cum este şi firesc, publicul interesat de realizările acestora poate participa la eveniment. În urma acestu ...
Pagina 7 din 66

Sturioni vii și jocuri interactive la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați (ICDEAPA) ...

Badminton la Sala ”Siderurgistul”

Două categorii de sportivi practicanți ai badmintonului și-au dat întâlnire în Sala ”Siderurgistul” ...

Jurnaliști agresați la protestul din Piața Victoriei. Organizațiile de presă trag un semnal de alarmă

Organizațiile de presă fac front comun după agresiunile asupra jurnaliștilor de la protestul din 15 ...

UPDATE. Aproape 800 de clienți din Galați, fără gaze până joi după-amiază, după o avarie la rețeaua de pe str. Eroilor

UPDATE ora 21.50. Într-un comunicat ulterior, Distrigaz Sud Rețele informează că pe lista străzilor ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Împreună pentru copiii și tinerii cu autism din județul Galați | Ultramaraton Galați 24, eveniment caritabil la Balta Zătun

Alergăm pentru copiii și tinerii din Galați care au nevoie de noi!  Pe 3 și 4 octombrie, ne întâln ...

Echipa PSD, pe minus în Consiliul Local Galaţi

Reuniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali ai municipiului Galaţi au luat act de o demisie din ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Conducerea Liberty a anunțat repornirea Laminorului de Țevi Sudate

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că luni, 14 ...

IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN

Confederația patronală IMM România solicită prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAE ...

Constructorii gălățeni nu mai vor ca statul să-i trateze ca finanțatori. „Suntem într-un moment critic”

PNRR-ul s-a încheiat cu bani aduși „de acasă” de constructori, iar un alt program important pentru a ...

Selecționata României – calificată în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin

Cu victoria de luni-seară, 3-1 (19, 21-20, 18) cu selecționata Turciei, naționala de volei masculin ...

Explicațiile lui Stjepan Tomas după eșecul de la Cluj: „Cartonașul roșu ne-a omorât complet”

Oțelul Galați a pierdut, 0-3, pe terenul Universității Cluj, însă antrenorul Stjepan Tomas consideră ...

Doar o victorie din trei meciuri pentru gălățeni, în Liga a III-a de fotbal

Etapa a treia nu a fost favorabilă echipelor gălățene din Liga a III-a, care au înregistrat două înf ...

Oțelul, învinsă categoric la Cluj. Gălățenii au încheiat meciul în inferioritate numerică

Oțelul Galați a pierdut fără drept de apel partida disputată pe terenul Universității Cluj, scor 0-3 ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Încă o generație de miri de aur, premiată la Teatrul „Nae Leonard”

Nu mai puțin de 168 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate în cadrul une ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

UPDATE: Arest preventiv pentru șoferul beat care s-a răsturnat cu mașina pe Centură

UPDATE: Șoferul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Galați a disp ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...