A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2026, la nivelul judeţului Galaţi, sunt înscrişi 888 de candidați.

Comisia Județeană de Organizare a aprobat desfăşurarea probelor scrise în condiţii speciale pentru 12 dintre aceștia, pe baza cererilor formulate.

Probele vor avea loc în patru centre de examen, organizate în municipiul Galați și în municipiul Tecuci. De asemenea, a fost organizat un centru zonal de evaluare a lucrărilor scrise.

Conform calendarului, în perioada 10 – 13 august 2026, vor avea loc probele scrise: 10 august - Limba şi literatura română; 11 august - proba obligatorie a profilului; 12 august - proba la alegere a profilului și specializării; 13 august - Limba şi literatura maternă.

Afişarea rezultatelor iniţiale este programată pe data de 18 august 2026, până la ora 12.00.

Contestaţiile se vor depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 – 18.00, dar și în zilele de 19 și 20 august, interval în care pot fi vizualizate și lucrările, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 24 august 2026.

Citit 1357 ori Ultima modificare Duminică, 09 August 2026 09:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro