Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în fizică la prestigioasa Universitate Harvard din SUA și… un rol pe scenă în celebra operă „Nunta lui Figaro”? Cum se pot împleti pasiunea pentru astronomie și astrofizică, disciplinele exacte, cu studiul și compozițiile la pian, lecțiile de canto clasic și cântatul în cor având chiar momente solo? Toate acestea sunt posibile cu succes pentru gălățeanca Daria Teodora Hărăbor.
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, la numai 23 de ani, gălățeanca Daria Teodora Hărăbor tocmai a absolvit prestigioasa Universitate Harvard din SUA, cu o licență în fizică și matematică și cu un masterat în fizică. Timp de un an, va lucra în continuare la Harvard, asistentă de cercetare într-un laborator de computere cuantice, iar din toamna viitoare și-ar putea începe doctoratul în fizică la Cornell University.
Asistent de profesor la Harvard și mentor voluntar pentru elevii români pasionați de astronomie și astrofizică – discipline la care a câștigat o salbă de medalii olimpice internaționale – Daria ne-a făcut bucuria și onoarea de a ne acorda un interviu.
„Păstrez în suflet ideea de a mă întoarce să schimb ceva în România”, ne mărturisea în prima parte a interviului publicat în ediția tipărită de luni, 15 iunie 2026, a ziarului „Viața liberă”. Vă invităm acum, alături de Daria, într-o incursiune în viața de student la Harvard!
- Daria, cum arată o zi din viața unui student la Harvard? Câte ore are ziua pentru tine?
- O zi variază foarte mult. Ce pot să vă zic: nu e vreme de stat, în general, dar asta nu înseamnă că tot timpul este numai pentru învățat! E timp pentru extracurriculare, depinde ce faci, iar studenții din campus fac absolut orice vă puteți gândi: de la dans, la debate (dezbatere), muzică, politică, teatru… orice.
Ce mi-a plăcut mie să fac în campus, ca extracuriculare, a fost să cânt într-un cor numit „Harvard-Radcliffe Collegium Musicum”, să cânt și solo - am luat lecții de canto - și să fiu implicată în organizații culturale, precum Asociația de Români, Asociația de Studenți Internaționali, numită Woodbridge International Society.
Am avut onoarea să fiu copreședinta Asociației de Români alături de o moldoveancă, Adelina Andrei, când eram anul al doilea. Și am fost copreședinta Asociației de Studenți Internaționali de la Harvard pe toată perioada anului 2025.
Desigur, au fost și alte activități mai mici, pe care le-am făcut poate doar pentru un semestru, de exemplu, dansuri. În semestrul acesta, din ultimul an de facultate, am fost implicată și într-o operă în care am avut un rol super mic: am fost parte a corului din „Nunta lui Figaro”.
Deci, da, practic, orele sunt tot 24, dar chiar le folosim pe toate! Adică de dimineață până seara se întâmplă ceva: mergi la cursuri, la office hours, lucrezi - eu am și lucrat ca asistent de profesor, uneori am ținut office hours, alteori predau elevilor și facem probleme împreună - după aceea intră extracurricularele, temele și se încheie ziua.
Weekendul, desigur, e puțin diferit. Menționez că sâmbăta e ziua de relaxare, iar duminica e tot zi de muncă. Dar în fiecare duminică iau prânzul cu toți colegii mei români.
- Cum au fost festivitățile de absolvire și ce simbolizează simpatica miniatură pe care am văzut-o într-o imagine postată pe Facebook?
- În primul rând, miniatură este o păpușă pe care mi-au dăruit-o părinții acum, la absolvire. Au venit cu ea din România și au avut răbdare să treacă prin toate festivitățile și mi-au dat-o de-abia la final. Spun „festivitățile”, pentru că au fost multe. Harvardului îi place să petreacă și să le ofere studenților o încheiere frumoasă a celor patru ani.
Au fost trei zile principale de festivități.
În prima zi, a avut loc o ceremonie numită „Baccalaureate”, în cinstea tuturor culturilor și a religiilor diferite din campus. Practic, ne-am bucurat de diversitatea noastră.
A doua zi, am avut „Class Day”, dedicată studenților de la Harvard College, deci studenților la licență, unde am avut și un invitat, un comediant american numit Ronny Chieng.
Cea de-a treia a fost ziua cea mai mare, când am avut „Commencement”, festivitatea de absolvire, care îi cuprinde pe toți studenții: licență, masterat, doctorat. În total, am înțeles că au fost cam 10.000 de diplome oferite în ziua aceea. Și acolo l-am avut ca invitat pe speaker-ul Conan O'Brien, tot un comediant american, fost absolvent al Harvard.
Festivitățile au fost minunate, mai ales că în săptămâna lor premergătoare am avut „Senior Week”, adică o săptămână în care studenții de la Harvard, de la licență, își organizează unii altora petreceri, evenimente în care să se revadă, să-și ia „la revedere”, pentru că toți o luăm pe drumuri diferite.
Deci a fost o închidere cu multe celebrări.
- Daria, ai început să cânți la pian de când aveai numai patru ani. Ai compus piese, ai susținut și recitaluri pe când erai în Galați, elevă. Acum mai cânți la pian? Ce anume?
- Ce-i drept, de când am venit în State, am cântat la pian tot mai puțin. E adevărat că pianul nu mai era în camera mea, dar avem o clădire de muzică în care sunt 10-20 de pianine sau piane foarte bune, unde poți să repeți aproape 24/7. Numai că eu eram obișnuită să cânt la pian sub îndrumarea unei profesoare, Angelica Capră, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Și când am ajuns aici, n-am mai avut profesor, nu eram obișnuită să studiez singură și mi-a fost mai greu.
Am cântat mai mult în anul al doilea, când am avut o perioadă mai creativă și am compus o piesă pe care chiar am postat-o pe Instagram. După aceea am cântat-o mai puțin, dar asta pentru că am continuat să fac muzică, sub o altă formă, însă.
Am reușit să iau lecții de canto gratis, cu o soprană pe nume Carley DeFranco. M-a ajutat să cresc și să îmi îndeplinesc un vis pe care-l aveam de foarte mult timp. Așa că nu numai că am cântat în cor, dar am început să iau solo-uri în cor și chiar am dat audiție pentru această operă, „Nunta lui Figaro”, și am reușit să am un rol. Era destul de mic, dar eram bucuroasă numai să fiu pe scenă! Reprezentația a avut loc în februarie anul acesta.
Am luat și cursuri de cântat solo și am înregistrări cu mine. Deci, aș zice că poate am cântat mai puțin la pian, dar mi-am păstrat pasiunea pentru muzică și pur și simplu s-a transformat. Am încercat să explorez ceva nou.
- Unde și cum te vezi peste 10 ani?
- Eu abia am împlinit 23 de ani. Deci peste 10 ani aș avea 33, ceea ce mi-e foarte greu să îmi imaginez acum. În primul rând, sper să am un doctorat în fizică, asta-mi doresc foarte mult. Sper să continui să predau totdeauna.
Sper să continui să cânt la momentul acela, poate să fac parte dintr-un cor sau dintr-un grup a cappella.
Îmi doresc să fiu fericită, sincer!
Sper să fiu, cumva, mai aproape de România. Poate nu neapărat fizic, dar poate în cariera mea să fiu într-un punct în care să am tot mai multă flexibilitate. Poate să vin acasă sau să pot să-mi croiesc o carieră către acasă.
Și sper să pot să-mi văd fratele cât de des vreau. Suntem gemeni, fratele meu e în Olanda, studiază ingineria, iar una din părțile cele mai grele de a fi în State a fost să nu pot să-l văd așa de des precum îmi doresc. Înainte, ne despărțea un perete - aveam camerele una lângă alta, acum se simte foarte greu să avem o diferență de șase ore între noi și să nu putem să ne sărbătorim ziua de naștere împreună…
- Ce sfat le-ai putea da elevilor care aspiră să studieze la universități de renume mondial? Poate chiar la Harvard?
- Sunt foarte multe lucruri de spus despre aplicarea în State. Important este să aplice, să-și dea Bacul american din timp, poate chiar din clasa a X-a, dar în clasa a XI-a este în regulă. Să se intereseze despre procedura aplicării în State, pentru că e foarte diferită de a da la o universitate din România.
În general, ceea ce contează în America este să ai cumva un fir narativ, să se vadă că ai o pasiune – poate chiar mai multe pasiuni – că vrei să faci ceva cu viața ta. În general, cei care reușesc să fie admiși sunt motivați de ceva anume, și asta este foarte important.
Dacă vorbim despre universități de renume mondial în Europa, e vorba mai mult despre meritocrație pe bază academică: adică să ai note bune, să te prezinți bine la examene, să fi fost la competiții.
Deci, da, e diferență între America și Europa. Dar, vreau să le spun elevilor că pot, asta e foarte important. Eu, de când am ajuns aici, poate că am și învățat multe despre alte țări, dar am învățat și despre a mea, despre România! Că suntem bine: adică avem unii dintre cei mai inteligenți oameni care ajung peste hotare.
Și știu că românii pot să ajungă și cumva ajungem, în număr tot mai mare. Întâlnesc tot mai mulți români în America și mă bucur că avem mai mulți oportunitatea să avem o educație în afară.
