Un inspector de la Apele Române ar putea fenta pușcăria după ce a dat ponturi pe bani

Un inspector de la Apele Române ar putea fenta pușcăria după ce a dat ponturi pe bani
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un inspector de la Administrația Bazinală de Apă Siret – Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea ar putea scăpa de închisoare cu executare după ce a recunoscut că ar fi luat bani pentru a anunța din timp firmele despre controalele care urmau să fie făcute la balastierele de pe râul Siret.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Serviciul Teritorial Galați au încheiat cu acesta un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, dosarul ajungând acum pe masa Tribunalului Vrancea.

Potrivit procurorilor anticorupție, este vorba despre Sergiu Mihăilă, inspector în cadrul Compartimentului Inspecția Teritorială a Apelor, care ar fi primit, în martie 2021, de două ori câte 1.000 de lei de la un angajat al unei societăți comerciale. În schimbul banilor, acesta ar fi dat „ponturi” despre controalele care urmau să fie făcute la firmele care exploatau agregate minerale din albia râului Siret. Potrivit anchetatorilor, informațiile ar fi fost transmise înainte ca verificările să aibă loc, astfel încât reprezentanții unor societăți să știe din timp când urmau să vină inspectorii.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galați au încheiat cu Mihăilă un acord de recunoaștere a vinovăției, document prin care acesta a admis faptele de care este acuzat și a fost de acord atât cu încadrarea juridică stabilită de anchetatori, cât și cu pedeapsa propusă. Acordul a fost încheiat pe 8 iunie 2026 și a fost trimis ulterior instanței, care urmează să decidă dacă îl aprobă.

Potrivit înțelegerii dintre procurori și inculpat, pedeapsa propusă este de 2 ani și 3 luni de închisoare, cu suspendare. Astfel, Mihăilă Sergiu nu ar ajunge în penitenciar dacă instanța va confirma acordul și dacă va respecta condițiile impuse în perioada de supraveghere, stabilită tot la 2 ani și 3 luni.

Pe lângă pedeapsa cu suspendare, inspectorul ar urma să aibă, timp de un an, mai multe interdicții. El nu va putea ocupa funcții publice, nu va putea fi ales într-o funcție publică și nu va mai putea desfășura activitatea de care s-ar fi folosit pentru comiterea faptelor.

Totodată, Sergiu Mihăilă ar trebui să urmeze un curs de pregătire sau calificare profesională și să muncească 60 de zile în folosul comunității.

Anchetatorii au pus sechestru și pe suma de 2.000 de lei, bani depuși voluntar de inspector, care ar urma să fie confiscați dacă instanța va confirma această măsură.

Dosarul a fost trimis de procurorii DNA Galați la Tribunalul Vrancea, unde judecătorii vor decide dacă aprobă acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii DNA Galați și Sergiu Mihăilă. Instanța va analiza atât faptele recunoscute de acesta, cât și pedeapsa propusă prin acord.

Citit 1542 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Iulie 2026 20:56

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro